Este o procedură minim invazivă, neiradiantă, care permite examinarea porțiunii mijlocii a tubului digestiv – intestinul subțire cu cele trei segmente ale sale: duoden, jejun, ileon. Videocapsula endoscopica este disponibila in clinica Gastromed din Cluj-Napoca incepand cu luna februarie.
Cum mă pregătesc pentru procedura de videocapsula endoscopica?
Procedura se realizează în condiții de ambulator, nu este necesară internarea pacientului. Se recomandă repaus alimentar și hidric timp de 12 ore anterior procedurii. La doua ore de la înghițirea capsulei pacientul va putea consuma lichide, iar la 4 ore un prânz ușor. Pe perioada investigației pacientul poate desfășura activitățile obișnuite. În unele cazuri ar putea fi necesară o pregătire specială pentru curățarea intestinelor înaintea examinării, pentru a îmbunătății vizualizarea mucoasei.
Informați medicul care va consulta la Clinica Gastromed din Cluj dacă sunteți sub tratament cronic, numele și dozele medicamentelor sunt importante. Uneori este necesară oprirea temporară a terapiei sau modificarea dozelor obişnuite. Discutaţi eventualele alergii medicamentoase, precum și alte probleme de sănătate, cum ar fi antecedente de ocluzie intestinală sau intervenții chirurgicale pe abdomen (care pot genera aderențe).
Cum se efectuează examinarea cu videocapsula endoscopica?
Medicul vă va da să înghițiți o cameră video de mărimea unei pastile. Aceasta va fi propulsată de către peristaltica tubului digestiv și va efectua poze ale intestinului subțire, in timp ce coboară către colon. Dumneavoastră vă veți întoarce la domiciliu, iar după eliminarea acesteia în materiile fecale, cu ajutorul unui dispozitiv magnetic veți recupera capsula pentru a o returna medicului spre citire. În clinica noastră veți beneficia de videocapsula endoscopica model CapsoCam Plus, care este un sistem de endoscopie de ultimă generație, de înaltă rezoluție, ce reprezinta standardul de aur la ora actuală în domeniu.
De ce Capso Cam plus?
Acest dispozitiv încorporează 4 camere video, asigurând astfel o imagine panoramică, de 360° a mucoasei intestinului subțire. Spre deosebire de modelele mai vechi prevăzute doar cu o cameră video la capătul distal, această tehnologie permite vizualizarea zonelor mai greu accesibile ale mucoasei (spre exemplu zona din spatele pliurilor). Bateria funcționează 15 ore (față de modele mai vechi, care funcționează doar 7 ore) și înregistrează 20 de imagini pe secundă, față de doar 2 în cazul altor dispozitive disponibile pe piață. Durata de viață mai lungă a bateriei reprezintă un avantaj mai ales în cazul pacienților cu golire gastrică întârziată, evitând astfel riscul unei examinări incomplete a intestinului subțire. De asemenea, sistemul special de video endoscopie Capso Access permite descărcarea imaginilor stocate pe capsulă, astfel încât pacientul nu mai este dependent de montarea unui dispozitiv de înregistrare cu electrozi cutanați care să preia imaginile capturate în timpul procedurii. Prezența unui pacemaker, defibrilator implantabil sau pompe de insulină nu mai reprezintă o contraindicație.
Indicațiile examinării cu videocapsula endoscopică:
- hemoragia digestivă obscură ( hemoragia a cărei sursă nu este decelată la examinările standard: gastroscopie, colonoscopie)
- sindrom diareic cronic
- suspiciune de Boală Crohn
- suspiciune de neoplasm al intestinului subțire
- enteropatie glutenică
Contraindicațiile examinării:
- Stenoze ale tubului digestiv, întrucât acestea pot determina retenția (blocarea) capsulei. Acest lucru se poate întâmpla în caz de inflamaţie, tumoră sau operaţii în antecedente. Este important să recunoaşteți rapid această complicație. Semnele ocluziei sunt: balonare neobişnuită, dureri abdominale, greţuri şi vărsături. Contactaţi imediat medicul în cazul apariției acestor simptome. Pentur mai multe detalii despre videocapsula endoscopica, si procedura de videoendoscopie cu Capso Cam plus va rugam sa ne contactati prin formularul de contact sau la numarul de telefon 0364 411 000 .